POC 4.1.1 (2021)
Prin programul POC 4.1.1, puteti obtine o finantare nerambursabila de pana la 1.000.000 de euro pentru firma dumneavoastra.
Obiectivul schemei de ajutor de stat îl reprezintă susținerea IMM-urilor în cadrul programului de relansare economică cu finanțare din facilitatea de Finanțare REACT-EU, în contextul crizei economice generate de pandemia de COVID-9, prin acordarea de ajutoare temporare cu valoare limitată acelor IMM-uri care se confruntă cu un deficit sau chiar cu indisponibilitatea lichidităților.
Proiectele aferente acestui apel vor finanța investiții în activități productive și vor avea ca activități eligibile:
ATENTIE: Lucrările de modernizare pot fi considerate eligibile doar în măsura în care sunt aferente unei investiții inițiale.
Intensitatea finanțării publice în ceea ce privește investițiile productive este de:
- 95% pentru micro-întreprinderi;
- 90% pentru întreprinderi mici;
- 85% pentru întreprinderi mijlocii.
Valoarea maximă a ajutorului (finanțării publice nerambursabile) este echivalentul în lei al sumei de 1.000.000 euro, la cursul euro din luna septembrie 2021.
Criterii de eligibilitate:
Pot obtine Finantarea Nerambursabila „Grant de Investitii”, IMM-urile care:
- Solicitantul nu se află în stare de faliment sau lichidare, afacerile sale nu sunt administrate de către un judecător sindic sau activitățile sale comerciale nu sunt suspendate ori nu fac obiectul unui aranjament cu creditorii sau nu este într-o situație similară cu cele anterioare, reglementată prin lege;
- Reprezentantul legal al solicitantului nu a fost condamnat în ultimii 3 ani, prin hotărâre definitivă a unei instanțe judecătorești, pentru o faptă care a adus atingere eticii profesionale sau pentru comiterea unei greșeli în materie profesională (se verifică pe baza cazierului judiciar, în etapa de contractare a proiectului);
- Reprezentantul legal al solicitantului nu a fost subiectul unei judecăți de tip judecată pentru fraudă, corupție, implicarea în organizații criminale sau în alte activități ilegale, în detrimentul intereselor financiare ale Uniunii Europene;
- Solicitantul nu face obiectul unui ordin de recuperare neexecutat în urma unei decizii anterioare a Consiliului Concurenței sau a Comisiei, prin care un ajutor de stat a fost declarat ilegal și incompatibil cu piața internă;
- Solicitantul nu este întreprindere în dificultate în anul 2019, în conformitate cu prevederile art. 2, punctul 18 din Regulamentul (UE) nr. 651/2014;
- Solicitantul nu a mai beneficiat de sprijin financiar din fonduri publice, inclusiv fonduri UE, în ultimii 5 ani, sau nu derulează proiecte finanțate în prezent, parțial sau în totalitate, din alte surse publice, pentru aceleși activități.Dispun de cofinantare proprie a proiectului
- Se angajeaza sa prezinte dovezi privind rezonabilitatea preturilor pentru investitiile pentru care se solicita ajutor de stat.( oferte de pret)
Tipuri de cheltuieli eligibile:
- cheltuieli cu salariile și contribuțiile sociale aferente și alte costuri legale;
- cheltuieli cu onorarii, inclusiv contractele de drepturi de autor, necesare derulării activităților culturale;
- cheltuieli cu serviciile necesare derulării activităților culturale
- cheltuieli legate de achiziția de materiale consumabile și obiectelor de inventar necesare derulării activităților culturale;
- cheltuieli cu achiziția/închirierea de active corporale și necorporale necesare derulării activităților culturale;
- cheltuieli administrative care se referă la plata utilităţilor
- cheltuieli privind echipamentele de protecție medicală, inclusiv materiale de dezinfecție pentru protecția împotriva răspândirii virusului SARS-CoV- 2
- cheltuieli aferente ratelor de leasing și ratelor de credit
Cheltuiala cu taxa pe valoarea adăugată este eligibilă dacă este nerecuperabilă.
Beneficiarii sunt IMM-urile din România active în sectoarele eligibile menţionate mai jos:
Clasa C – Industria Prelucrătoare (fără codurile 11 fabricare băuturi, 12 fabricare tutun și 254 fabricarea armamentului și muniției);
Clasa F – Construcții;
Clasa G – Comerț cu ridicata și cu amănuntul; Repararea autovehiculelor și motocicletelor;
Clasa H – Transport și depozitare;
Clasa I – Hoteluri și restaurante;
Clasa M – Activități profesionale, științifice și tehnice;
Clasa N – Activități de servicii administrative și de activități de servicii suport;
Clasa P – Învățământ;
Clasa Q – Sănătate și asistență socială;
Clasa R – Activități de spectacole, culturale și recreative;
Clasa S – Alte activități de servicii.
* Lista poate suferi modificări pana la momentul publicarii Ghidului Final
Cheltuieli eligibile:
- Construirea/achiziția /extinderea spațiilor de producție/servicii – maxim 50% din valoarea
- proiectului;
- Achizitia de echipamente inclusiv echipamente IT,
- Achizitia de utilaje, tehnologii,
- Achizitia de mobilier de birou si mobilier specific,
- Cheltuieli legate de consultanta si proiectarea arhitecturala, management de proiect, asistenta tehnica, dirigentia de santier,
- Cheltuieli de mediu
- Cheltuieli pentru amenajarea terenului
- Cheltuieli pentru asigurarea utilităţilor necesare obiectivului
- Cheltuieli pentru proiectare şi asistenţă tehnică:
- Active necorporale precum achiziționarea de brevete, licențe, mărci comerciale, programe informatice, alte drepturi şi active similare.
* Procedura poate suferi anumite modificări, pana la debutul programului, dar considerăm ca nu vor fi făcute modificări importante